Evaluarea multidimensională și dezvoltarea ecosistemului antreprenorial la nivel național și regional în vederea impulsionării sectorului IMM în Republica Moldova.

Director de proiect, gradul ştiinţific Codul (cifrul) proiectuluiInstituţia executoareTipul proiectuluiDirecţia strategicăCaracterul cercetărilorTermenul de realizareRezultatele preconizateAlocaţii bugetareCofinanţare
dr. Vinogradova Natalia Vladimir
20.80009.0807.38
Institutul Naţional de Cercetări Economice
Proiecte din cadrul programelor de stat
IV.1) Inovaţii sociale, educaționale şi culturale pentru integrare şi adaptareAplicativ2020-01-01 - 2023-12-31
2021
În cercetările actuale, pentru a caracteriza mediul de afaceri, tot mai frecvent se utilizează conceptul de „ecosistem antreprenorial”, încare accentul este pus pe principalele surse de creștere economică: elaborarea și implementarea inovațiilor; îmbunătățirea capitalului uman, inclusiv a educației antreprenoriale; consolidarea potențialului instituțional; creșterea culturii antreprenoriale; dezvoltarea rețelelor de afaceri. Conceptul de „ecosistem antreprenorial” și evaluarea acestuia stau la baza proiectului respectiv. Ipoteza științifică a cercetării constă în faptul, că dezvoltarea ecosistemului antreprenorial, în mare parte, este determinat de politica de stat, elaborarea căreia trebuie să se bazeze pe evaluarea științific argumentată a situației reale, ceea ce, în primul rând, se reflectă în rezultatele chestionării antreprenorilor. În contextul ipotezei științifice formulate în cadrul proiectului se prevede realizarea următoarelor obiective principale, fiecare având noutate științifică: 1. Elaborarea metodologiei de evaluare a ”ecosistemului antreprenorial” având în vedere situația din Republica Moldova 2. Evaluarea multidimensională a ecosistemului antreprenorial în Republica Moldova - în baza metodologiei elaborate, care include: a). Analiza complexă a indicatorilor cantitativi, a documentelor de politici și rezultatelor chestionării antreprenorilor; evaluarea tendințelor schimbării ecosistemului antreprenorial. b). Analiza aprofundată a principalilor elemente ale ecosistemului antreprenorial; identificarea specificului acestuia la nivel național și internațional. 3. Argumentarea și elaborarea recomandărilor pentru dezvoltarea ecosistemului antreprenorial în vederea impulsionării sectorului IMM; prezentarea principalelor rezultate în formă de carte - Barometrul IMM-urilor din Republica Moldova. Cele mai importante rezultate științifice preconizate ale proiectului: (i). Se va elabora metodologia de evaluare multidimensională a ecosistemului antreprenorial, având în vedere specificul Republicii Moldova. (ii). Se va face o evaluare cuprinzătoare a ecosistemului antreprenorial (în baza metodologiei elaborate) și se vor determina tendințele schimbării acestuia. (iii). Se va realiza o analiză aprofundată a principalelor componente ale ecosistemului antreprenorial, se va identifica specificul acestuia la nivel național și regional. (iv). Se vor elabora recomandări pentru dezvoltarea ecosistemului antreprenorial în vederea impulsionării sectorului IMM; principalele rezultate și propuneri vor fi prezentate în formă de carte - Barometrul IMM-urilor din Republica Moldova. Noutatea cercetării constă în faptul, că în Republica Moldova, evaluarea multidimensională a ecosistemului antreprenorial până în prezent nu s-a efectuat. Originalitatea cercetării constă în faptul, că cercetarea se va baza pe o metodologie, elaborată de autori și pe informația primară originală (rezultatele chestionării antreprenorilor). Cercetarea se va realiza în parteneriat dintre Institutul Naţional de Cercetări Economice (INCE - leader) și Universitatea de Stat din Moldova (USM). În sarcina INCE este pusă cercetarea și evaluarea cuprinzătoare a ecosistemului antreprenorial. USM va dezvolta astfel de componente importante ale ecosistemului antreprenorial, cum ar fi inovațiile și capitalul uman. În special, cercetarea USM va fi orientată spre сonsolidarea incubatoarelor de afaceri, amplasate în cadrul universităților în vederea dezvoltării abilităților și competențelor antreprenoriale ale tinerilor. Principalii beneficiari ai cercetării vor fi Agenția Publică Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) și reprezentanții comunității de afaceri, fapt confirmat de scrisorile oficiale ale organizațiilor respective, care sunt interesate de rezultatele cercetării.