Aspecte evolutive ale sindromului metabolic la copii sub tratament cu inhibitorii lipazei gastrointestinale

Director de proiect, gradul ştiinţific Codul (cifrul) proiectuluiInstituţia executoareTipul proiectuluiDirecţia strategicăCaracterul cercetărilorTermenul de realizareRezultatele preconizateAlocaţii bugetareCofinanţare
dr.hab Mătrăgună Nelea Gheorghe
20.80009.8007.33
IMSP Institutul de Cardiologie
Proiecte din cadrul programelor de stat
I.1) Maladiile netransmisibile – monitorizare epidemiologică, prevenție, diagnostic și tratamentAplicativ2020-01-01 - 2023-12-31
2021
Obezitatea reprezintă o problemă de sănătate globală, multidisciplinară cu o expansiune pandemică greu de controlat în rândul populației pediatrice. Principalele riscuri ale obezității copilului este persistența acesteia la vârsta de adult, fiind responsabilă de dezvoltarea ulterioară a complicațiilor cardiovasculare și metabolice. Creșterea alarmantă a sindromului metabolic la copii pe plan mondial a făcut ca prevenirea și tratamentul precoce al obezității să devină un deziderat medical important. Principalul mijloc terapeutic în obezitatea copilului constă în modificarea stilului de viață. Însă, prin utilizarea metodelor de tratament tradiționale doar 10% din pacienții cu obezitate pot obține o scădere a masei ponderale. Eficacitatea înaltă în combaterea obezității se poate obține prin combinarea tratamentului farmacologic cu modificări ale stilului de viață. Însă, intervențiile farmacologice la copii sunt destul de limitate, unele grevate de efecte adverse. Unicul medicament indicat pentru tratamentul obezității la copii de către Food and Drug Administration (FDA), constituie inhibitorul lipazei gastrointestinal – orlistat. Tratamentul combinat ar facilita scăderea masei corporale, care ulterior se va solda cu reducerea valorilor tensionale și v-a micșora tratamentul cu preparate antihipertensive. Totodată, lupta împotriva obezității copilului reprezintă modalitatea cea mai sigură de scădere a numărului de decese premature cauzate de bolile cardiovasculare aterosclerotice. Astfel, reducerea masei corporale v-a contribui la ameliorarea sănătății fizice și psihice, precum și la îmbunătățirea calității vieții. Pornind de la aceste argumente şi gândind că sănătatea copilului o prefigurează pe cea a adultului, ne-am propus o cercetare care v-a fi axată pe screeninul și tratamentul SM cu inhibitori ai lipazei gastrointestinale. Ne propunem determinarea factorilor de risc, care contribuie la instalarea sindromului metabolic la copii, a evoluţiei valorilor tensionale, parametrilor antropometrici şi metabolici (parametrii de metabolism lipidic şi glucidic) sub tratamentul cu inhibitorii ai lipazei gastrointestinale. De asemenea, ne propunem aprecierea rolului unor markeri proinflamatori (IL-6, TNF α, PCR-hs) și adipokine (leptina, adiponectina) în realizarea sindromului metabolic la copii și a evoluției acestora sub tratamentul cu inhibitorii lipazei gastrointestinale. Vom evalua şi modificările subclinice de organ la copiii cu sindrom metabolic și modularea acestora de către diferite formule medicamentoase. Sindromul metabolic se va aprecia prin utilizarea criteriilor IDF, adaptate la copii în anul 2007. Considerăm că identificarea factorilor de risc și comorbidităților asociate cu obezitatea abdominală copii, va aduce dovezi valide în favoarea intervențiilor medicamentoase corective precoce, care la rândul său vor contribui la prevenirea complicațiilor cardiovasculare şi metabolice la populația adultă.