Academia de Ştiinţe a Moldovei (AŞM) şi Centrul Proiecte Internaţionale (CPI) lansează Apelul de concurs pentru conectarea Centrelor de Excelenţă din Republica Moldova la infrastructura de cercetare Europeană, în conformitate cu prevederile Contractului de Grant Nr. 2014/ 346-992 al Comisiei Europene "Suportul Financiar pentru participarea Republicii Moldova în Programul Cadru al Uniunii Europene de cercetare-invovare ORIZONT 2020", semnat la data de 24.09.2014.
Scopul concursului este de a contribui la fortificarea capacităţilor Centrelor de Excelenţă din sectorul cercetare-inovare din Republica Moldova prin conectarea şi aderarea lor la infrastructurile de cercetare Europene pentru promovarea şi sprijinirea cooperării ştiinţifice internaţionale privind participarea la proiectele de cercetare şi de infrastructură în cadrul Programului ORIZONT 2020.
Concursul este anunţat pe toate domeniile de cercetare.
La concurs pot participa centrele de cercetare ştiinţifică, care grupează personalităţile ştiinţifice ale comunităţii academice, tineri cercetatori aspiranţi la performanţele ştiinţifice în cadrul desfăşurării activităţilor de cercetare ştiinţifică şi formare a resurselor umane în domeniile avansate ale stiintei, bine precizate, şi activează în cadrul instituţiilor din sferă ştiinţei şi inovării a Republicii Moldova.
Luînd în consideraţie faptul, că Republica Moldova, începînd cu 1 ianuarie 2014, este ţară asociată la Programul Cadru al Uniunii Europene de cercetare-inovare ORIZONT 2020, prioritate va fi acordată proiectelor care vor demonstra:
Conform condiţiilor Contractului de Grant, suma maximă alocată pentru un proiect va fi pînă la 500 mii lei, iar una şi aceiaşi instituţie din sectorul CDI nu poate pretinde la o finanţare ce depăşeşte sumă de 1 mln. lei.
Data limită de înaintare a propunerilor este 15 decembrie 2014.
Aplicanţii prezintă propunerile de proiect la Centrul Proiecte Internaţionale al AŞM, în conformitate cu cerinţele şi condiţiile de participare stipulate în prezentul Apel la adresa:
Bd. Ştefan cel Mare 1, biroul 433, Telefon de contact: 022 274534, 022 271671.
Perioada de depunere a propunerilor de proiecte | 10 noiembrie 2014 | - | 12 ianuarie 2015 ora 17:00 |
Perioada de evaluare a propunerilor de proiecte | 13 ianuarie 2015 | - | 24 ianuarie 2015 |
Data demarării recepţionării contestaţiilor | 25 ianuarie 2015 | - | 28 ianuarie 2015 |
Data nominalizării câştigătorului | 30 ianuarie 2015 |