Informaţia despre concursuri

Pentru înaintarea propunerilor de proiecte, introduceţi datele de acces (nume utilizator şi parola) în căsuţa din stînga şi efectuaţi clic pe butonul "Autentificare”.


Proiecte independente pentru tinerii cercetători 2015-2016


CONSILIUL SUPREM PENTRU ŞTIINŢĂ ŞI DEZVOLTARE TEHNOLOGICĂ AL ACADEMIEI DE ŞTIINŢE A MOLDOVEI anunță concursul de proiecte pentru tinerii cercetători finanțate de la bugetul de stat, pentru anii 2015-2016.

Propunerea de proiect va întruni următoarele condiţii:

  • conducătorul de proiect este doctor în ştiinţe în vîrstă de pînă la 35 de ani;
  • la realizarea proiectului vor participa cel puţin 4 tineri cercetători, inclusiv masteranzi şi doctoranzi în vîrstă de pînă la 35 de ani;
  • baza tehnico-materială a laboratorului sau centrului în care se vor efectua cercetările va corespunde cerinţelor privind pregătirea cadrelor ştiinţifice la nivel contemporan;
  • se admite ca, la prezentarea propunerii de proiect, masteranzii să nu fie nominalizați. Totodată, contractul de finanţare al proiectului cîştigător nu va fi semnat, dacă la acel moment numele masteranzilor nu vor fi cunoscute.

Termenul de realizare a unui proiect nu va depăşi 2 ani.
Costul unui proiect - pînă la 100 mii lei anual.

Modul de înaintare a propunerilor de proiecte:

Directorii de proiect vor înregistra propunerea de proiect în limba română și vor atașa formularele în limba română și în limba engleză (obligatoriu semnată şi ştampilată) în sistemul Expert on-line www.expert.asm.md, telefoane de contact: 28-98-51, 28-98-42.

Formularele completate și imprimate, semnate și ștampilate vor fi prezentate în limba română și engleză, pe suport de hîrtie și în varianta electronică la Centrul pentru Finanțarea Cercetării Fundamentale și Aplicative (CFCFA), bd.Ștefan cel Mare, 1, biroul 336, tel. 27-27-58.

Propunerile de proiect trebuie să fie semnate cu pix de culoare albastră.

Formularul-tip de perfectare a propunerii de proiect în limba română poate fi accesat AICI.

Formularul-tip de perfectare a propunerii de proiect în limba engleză poate fi accesat AICI.  

Termenul limită: 10 octombrie 2014, ora 17.00.

 

După depunerea proiectului se exclude orice tip de modificare sau de îmbunătăţire a propunerii de proiect.




Perioada de realizare a proiectului: 24 luni

Suma maxima a proiectului pentru un an (mii lei): 100

Suma maxima a proiectului (mii lei): 200

Perioada de depunere a propunerilor de proiecte
08 septembrie 2014
-
10 octombrie 2014 ora 23:55
Perioada de evaluare a propunerilor de proiecte
20 octombrie 2014
-
21 noiembrie 2014
Data demarării recepţionării contestaţiilor
22 noiembrie 2014
-
30 noiembrie 2014
Data nominalizării câştigătorului
01 decembrie 2014